a- scurt istoric

Cunoscuta sub numele de Tara de Sus a Moldovei, Bucovina este regiunea istorica situate in partea de nord-est a Romaniei, locul in care istoria romaneasca si traditiile isi gasesc o exprimare deosebita.

Legenda Bucovinei este strans legata de aparitia statala a Moldovei, una din cele trei mari provincii istorice romanesti, alaturi de Tara Romaneasca si Transilvania. Se spune ca pe la mijlocul secoului XIV, Dragos, un mic conducator local apartinand vechii populatii romanesti din partea de nord a Romaniei de astazi, nemaisuportand vecinatatea agresiva a vecinilor maghiari trece Carpatii spre Rasarit, ajungand in actualul areal geografic al Bucovinei. Aici el a pus bazele viitorului stat romanesc al Moldovei.

Inceputurile Moldovei sunt strans legate de un eveniment original, deosebit, transformat peste timp in legenda, care s-a petrecut in padurile Bucovinei. Se spune ca in timp ce Dragos se afla la vanatoare cu cainele sau, Molda, a intalnit pe neasteptate un zimbru pe care s-a hotarat sa-l vaneze. In timpul vanatorii, Molda si-a gasit sfarsitul in confruntarea cu zimbrul iar Dragos, indurerat, se hotari ca raul ce curgea in apropiere sa poarte numele credinciosului sau animal. Acel rau capata astfel numele MOLDOVA, nume care s-a extins ulterior si asupra tinutului dintre Carpati, Nistru si Marea Neagra.

Datorita echilibrului sau natural si spiritual, Bucovina a reprezentat mereu acel spatiu in care numerosi conducatori ai Moldovei isi regaseau linistea si fortele pentru a face fata nenumaratelor confruntari cu neamurile invadatoare. Unul dintre cei mai de seama domnitori ai Moldovei a fost Stefan cel Mare (1457 – 1504). Iubit de catre popor si temut de adversari, Stefan este recunoscut pentru profunda sa credinta in Dumnezeu. Se spune ca dupa fiecare batalie Stefan cel Mare obisnuia sa ridice cate o biserica, in semn de multumire catre Divinitate pentru desele victorii obtinute in fata turcilor sau a altor neamuri straine ostile. Teritoriul Bucovinei a fost locuit din cele mai vechi timpuri de români. Ca istorie autonomă şi ca nume, Bucovina a început să existe odată cu furtul teritorial din 1775 şi până în 1918. Seriile de victorii ale armatelor ruseşti din timpul războiului ruso-turc început în 1768, i-a determinat pe austrieci, care erau nemulţumiţi de sporirea puterii ruseşti, să treacă de partea turcilor. După pacea de la Kuciuk-Kainargi (Dobrogea) din 1774 care le-a adus unele avantaje ruşilor, şi austriecii au avut cereri faţă de turci, solicitând ca recompensă pentru ajutorul acordat, o modificare de frontieră. După ce că în timpul războiului austriecii mutaseră semnele de hotar ocupând câteva mii de km pătraţi de-a lungul Carpaţilor, atât în Muntenia cât şi în Moldova, au prezentat la Constantinopol o hartă falsă prin care doreau “O fâşie îngustă” sub motivaţia că aveau nevoie de o trecere din Transilvania în Galiţia. Folosindu-se şi de bani pentru a-i mitui pe cei care mai protestau, austriecii reuşesc să răpească nordul Moldovei pe care-l denumesc Bucovina, care în limba slavonă înseamnă “pădure de fag”

Singurul care a protestat împotriva acestui rapt teritorial a fost domnitorul Moldovei Grigore al III-lea Alexandru Ghica. Nemulţumiţi de atitudinea domnului moldovean, austriecii au intervenit pe lângă turci cu intrigi, acuzându-l pe Ghica de faptul că a ţinut partea ruşilor în timpul războiului. Ca urmare a acestui fapt, sultanul a trimis în 1777 un capugiu la Iaşi care-l ucide pe domnitor.

În timpul revoluţiei de la 1848 din Moldova, principalii fruntaşi moldoveni s-au refugiat în Bucovina, în special la Cernăuţi, astfel încât în vara lui 1848 se aflau aici aproximativ 50 de tineri revoluţionari. Printre aceştia se aflau şi: Vasile Alecsandri, Grigore Balş, Vasile Canta, Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Anastasie Panu, Smărăndiţa Ralet, Alecu Rosetti, Lascăr Rosetti, Alecu Russo.

La 28 noiembrie 1918 Congresul Naţional al Românilor din Bucovina a proclamat unirea cu România, gest urmat şi de Transilvania la 1 decembrie 1918, şi precedat de cel al Basarabiei care a votat unirea cu ţara la 27 martie 1918 .

În urma ultimatului de la 26 iunie 1940, Basarabia şi partea de nord a Bucovinei au intrat în componenţa Uniunii Soviectice . În timpul retragerii din aceste teritorii armata, administraţia, şi a populaţia civilă română au fost supuse la umilinţe şi asasinate. Aceste acţiuni antiromâneşti au fost comise atât de minorităţile din acele teritorii cât şi de armata de ocupaţie sovietică şi sunt descrise în cartea "Săptămâna Roşie" de Paul Goma.

Eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord a fost realizată de Ion Antonescu în timpul celui de-al doilea război mondial, în vara lui 1941, însă numai pentru trei ani, deoarece la 23 august 1944 armata sovietică a ocupat aceste teritorii. Acţiunile antiromâneşti făcute de minorităţi şi de comuniştii evrei împotriva populaţiei civile române în 1940, s-au repetat în momentul retragerii armatei sovietice în 1941. Ele au fost însoţite şi de crimele făcute de administraţia sovietică.